Despre iubire

  articolul nr. 1 din 03.05.2021

      Iubirea este cel mai puternic şi frumos sentiment pe care îl poate avea omul, este o binecuvântare să te simți iubit de cei pe care îi iubești. Iubirea adevărată nu depinde de părerea părinților sau a altor rude, nici de acceptarea celorlalți a partenerului tău sau a orientării tale sexuale, nici de  educația primită, nici de starea financiară, nici măcar de starea de sănătate, din simplul fapt că iubim şi atunci când nu ne simțim bine (din orice motiv), şi ca atare, sănătatea precară nu este o piedică în calea iubirii.

    Deşi am suferit, am plâns şi am stat şi eu ca mulţi alţii cu ochii pe pereţi noaptea, cu gândul la persoana ce o iubeam, ori visând cu ochii deschişi în timpul zilei, iubirea mi-a umplut sufletul de acest sentiment plăcut, mi-a alinat suferinţele, mi-a ,,pansat” rănile din suflet, m-a dus pe culmile extazului, m-a îmbătat de bucurie, mi-a dat aripi, curaj, încredere în mine şi m-a făcut să sper că ziua de mâine va fi mai bună.

     Despre iubire s-au scris multe cărţi, scrisori, poezii, s-au făcut declaraţii, s-au ecranizat filme de dragoste, siropoase, lacrimogene şi emoţionante. Victor Hugo a considerat că iubirea e parte din sufletul omului, că este ca un foc ce se simte arzând până-n măduva oaselor şi străluceşte până la stele. Shakespeare şi-a dedicat o parte din operele sale iubirii, cea mai cunoscută fiind ,,Romeo si Julieta”, în care protagoniştii sunt transformaţi în simbolul iubirii adolescentine care se termină prin sacrificiul suprem pentru că dragostea lor nu putea fi continuată. Au fost şi scriitori şi poeţi români care au scris despre iubire. Cei mai cunoscuţi poeţi români care au descris iubirea în versuri sunt: Mihai Eminescu (Pe lângă plopii fără soţ; Luceafărul; Floare albastră etc), Nichita Stănescu (Leoaică tânără, iubirea; Poveste sentimentală; Îmbrăţişarea); Ion Minulescu (Romanţa ultimului sărut, Romanţă fără muzică etc), Adrian Păunescu (Totuşi, iubirea; Să ne iubim pe ţărmul Mării Negre) Lucian Blaga (Iubire; Catrenele dragostei) etc.

   Cu iubirea deschidem inimi, suflete dar şi uşi. Iubirea este cel mai puternic analgezic din lume, alină dureri şi calmează suferinţe. Este cel mai ieftin şi la îndemână tratament şi terapie, o cale de a atinge starea supremă de fericire, dar poate fi şi un motiv de ceartă, de duşmănie şi de ură.

     Pentru câştigarea şi păstrarea iubirii, oamenii sunt capabili de lucruri de care nici ei nu cred că sunt în stare. Din şi pentru iubire mulţi şi-au pus viaţa în primejdie, au călătorit mii de kilometri, au trecut prin foc, au escaladat munţi, au suferit de foame, au îndurat chinuri îngrozitoare, au făcut multe sacrificii, au renunţat la titluri nobiliare şi averi, şi-au călcat orgoliul şi mândria în picioare, şi-au părăsit părinţii, familia, copiii. În numele iubirii s-a vărsat mult sânge, unii s-au sinucis, alţii au săvârşit crime, s-au purtat bătălii şi războaie.

     Iubirea ce pare a fi imposibilă intră în conflict cu raţiunea, credinţa şi conştiinţa, provoacă durere, lacrimi, dezechilibre, anxietate şi depresii. Iubirea este cea mai puternică forţă din Univers, uneşte destine, distruge credinţe, concepţii şi preconcepţii şi tot ea leagă dar şi încalcă jurăminte.

     Iubirea îmbracă mai multe forme şi este de mai multe feluri. Putem spune că ne iubim prietenii apropiaţi, că aceştia fac parte din inima şi sufletul nostru şi la orice oră din zi sau noapte suntem pregătiţi să le acordăm ajutor dacă aceştia au nevoie. Este o formă a iubirii care nu implică erosul, dorinţe sexuale şi nici pasiune. Desigur, suferim când suntem părăsiţi în momentele în care avem nevoie de acel prieten pe care îl iubim, când el nu este alături de noi la greu, când nu ne oferă măcar o îmbrăţişare, o vorbă bună sau un umăr pe care să plângem.

     O altă formă a iubirii o purtăm în suflet pentru iubit(ă), soţ(ie) sau amant(ă). O astfel de iubire are în componenţa sa pasiune, dorinţe trupeşti, admiraţie, la care se adaugă aprecieri subiective a modului în care acesta se poartă cu noi.

     Un alt aspect al iubirii este cel referitor la membrii familiei, la părinţi, copii şi apoi fraţi/surori pentru care ne putem da chiar şi viaţa dacă este nevoie. Mai există iubirea faţă de profesor, antrenor, maestru, îndrumător într-un domeniu care poate duce până la venerarea acestuia şi care, în cele mai multe cazuri nu cuprinde atracţie sexuală, ci doar adoraţie. Alte forme ale iubirii sunt faţă de animale, faţă de natură şi mediul înconjurător, flori, etc.

   Iubirea poate fi platonică, ascunsă, fulgerătoare, asumată, recunoscută, trupească, nebună, pasională, profundă, adevărată sau falsă, dureroasă, detaşată, iraţională şi uneori imposibilă, dar oricum ar fi, ea este inexplicabilă. Nu vom putea răspunde niciodată la întrebarea ,,de ce îl/o iubesc pe el/ea?”. Iubirea se instalează în inimă şi suflet pe neaşteptate şi cucereşte mintea. Ea nu întreabă dacă vrem să iubim, dacă suntem pregătiţi, dacă avem nevoie acum de ea sau dacă avem timp să iubim. Pur şi simplu se întâmplă…să iubim.

     În concluzie, din punct de vedere psihologic, aş putea spune că iubirea este un fenomen psihic, o emoţie puternică, o trăire interioară intensă, o eliberare de energie emoţională şi psihică, un sentiment de afecţiune profund şi pasional faţă de o altă persoană care se localizează în inimă şi suflet şi cucereşte mintea şi raţiunea omului. Nu toţi iubim la fel şi nu definim iubirea în acelaşi mod. Unii îşi exprimă mai uşor sentimentele şi folosesc expresia ,,te iubesc” frecvent. Alţii o folosesc fără a avea încărcătura emoţională a iubirii, o spun tuturor fără a simţi acest sentiment măreţ. Există persoane care folosesc alte metode de a-şi arăta iubirea, de exemplu, trimit poezii, poze, dedicaţii de cântece sau mesaje frumoase pe telefon sau e-mail, ori aruncă priviri în care se poate citi fără niciun dubiu iubirea. Alţii, preferă atingerile uşoare pe mâini sau îmbrăţişările fără cuvinte prin care transmit o tonă de iubire.